de vazut

http://www.viki.com/player/1026409v

hermann hesse

Călătorii de iniţiere, explorări interioare…şi, în puţine cuvinte zis, căutarea răspunsurilor la întrebări existenţiale. Cam asta ne oferă H.H în cărţile sale. În ciuda complexităţii temelor abordate, alegerea naraţiunii într-un limbaj deloc preţios dar nici plicticos transformă „poveştile” lui H.Hesse în lecturi captivante. Pe lângă faptul că te obligă să-ţi pui întrebări te determină să cauţi la rându-ţi răspunsuri, indiferent dacă acestea stau rânduite pe rafturi de bibliotecă sau în adâncul fiinţei tale. Importantă este concluzia că răspunsurile sunt accesibile, până la urmă, tuturor.

Hermann Hesse

Jocul cu mărgele de sticlă

Călătorie în Orient

Siddhartha

Nu ştiu dacă se găsesc în format electronic. Sub formă de tipăritură se găsesc în orice librărie. Merită nu doar citite ci chiar cumpărate. Lectură plăcută.

scribd

Înţelegerea prezentului şi configurarea viitorului sunt construcţii ce-ar trebui să aibă drept fundaţie cunoaşterea trecutului. O cunoaştere cât mai apropiată de realitate şi atunci e bine-a răsfoi cât mai multe pagini de istorie. Asta ar putea fi una dintre ele.

Viitor sumbru.

Se tot vorbeşte despre NWO, statul mondial, statutul nostru de sclavi şi viitorul nu prea roz  care ne aşteaptă.

Un film care vorbeşte despre toate astea şi care merită văzut.

http://www.cinemaxx.ro/the-hunger-games-2012_ca5b54dda.html

Tot aici găsiţi partea a doua. Partea a treia am găsit-o pe http://www.990.ro în forma filmată în cinematograf iar partea a patra urmează să apară anul ăsta.

Vizionare plăcută.

2014 – Ziua Naţională a României – 1Decembrie

 

drapel si stema

 

1Decembrie a fost, este şi va fi pentru mine o zi specială. Întotdeauna.

Este ziua în care ascult frumoasele noastre cântece populare, cântece patriotice şi totul mă impresionează până la lacrimi. Am avut dintotdeauna sentimentul că rădăcinile mele sunt adânc înfipte în acest pământ.

Astăzi, spre deosebire de alte dăţi, mă încearcă un sentiment de tristeţe, de durere chiar. Ca atunci când ai pierdut pe cineva drag.

Ascultam versurile unui cântec popular patriotic:

„…Hai să fim ca fraţii/ Să nu poată alţii/Să ne stăpânească…” şi cum să nu fii trist? S-a dovedit că suntem un popor dezbinat, că la rădăcinile noastre nu se mai toarnă apă vie ci otravă, că nu mai putem fi fraţi nici măcar cu codrul… Nu mai avem codri iar cei care mai există nu mai sunt ai noştri. De ce ne-ar mai apăra codrul- frate dacă noi l-am înstrănat?

„Să nu poată alţii să ne stăpânească”…ba uite că pot. Pentru că noi le-am permis. Şi-am devenit atât de permisivi că în curând vom fi poate nevoiţi să ne luăm bocceluţa la spinare ca să…mergem unde-om vedea cu ochii. Şi cine, în  lumea asta mare, va ‘omeni’  cu pâine şi sare nişte pribegi care şi-au vândut pe doi bani ţarina străbună, care şi-au denigrat ţara şi neamul. NIMENI.

„Noi suntem români/Noi suntem aici pe veci stăpâni”- deja nu mai este de actualitate şi cu atât mai puţin de viitor. Aveam convingerea că ‘pe veci’ este sinonim cu veşnicia dar se pare că nu-i chiar aşa. Veşnicia are, după cum se pare, limite.

Trăiesc intens şi emoţia zilei de astăzi. Negativă din păcate.

Ce-ar trebui să postez pe final? „Deşteaptă-te române” sau un mars funebru?

Poate cel mai potrivit este filmuleţul ăsta:

Despre alegeri…

Uite că veni şi ziua cea mare. Faţă de alte zile de duminică străzile sunt pustii. O fi prea dimineaţă.  Altădată la ora asta oamenii se duceau la/ ori veneau de la piaţă cu sacoşele pline. Acum nici la piaţă nu se mai duc de teamă ca nu cumva să fie tentaţi să treacă pe la secţia de votare? Nu ştiu. Poate se vot duce mai târziu. Sper.

De fapt voiam să ajung la seara dinaintea votării.  Am avut neşansa să văd cea mai jegoasă emisiune TV.

Foarte rar deschid TV-ul pe care-l folosesc de obicei pe post de somnifer. Butonând telecomanda m-am oprit la Reatitatea Tv pentru că oamenii din studio erau inflamaţi şi voiam să văd care era cauza motivului. Mai bine îmi vedeam de treabă pentru că s-a dus naibi somnul meu.

Despre ce era vorba…  Dl.Guşă a intervenit telefonic c-o bombă electorală: numărarea voturilor a fost dată pe şest în sarcina unor firme IT private: Siveco şi încă una poloneză în care dictează dl.Ghiţă de la RTV. Prin urmare voturile vor fi furate en-gross şi se venea cu propunerea ca alegerile să fie, nici mai mult nici mai puţin, invalidate.

Softul o fi fost achiziţionat de la una din firmele astea dar numararea voturilor o face cine este îndreptăţit legal s-o facă. Aşa cred eu.

Oamenii ăia inflamaţi incercau să demonstreze cum se pot fura voturile cu Siveco de mană şi, dacă alunec pe panta conspiraţionismului,  pot să-mi imaginez că nu degeaba a fost pus pe tapet taman acum scandalul cu Siveco.

Mă uimeşte uimirea – dacă pot să zic aşa – celor din spaţiul public vis-a-vis de mizeria acestei campanii electorale dar mă întreb – am (încă) acest drept, nu? –  de ce-au uitat că nu cu mult timp înante cineva a declarat public că va dezbrăca toţi candidaţii. O vorbă din popor zice: ‘ De omul însemnat să te fereşti ca de dracu’.

Acum eu nu zic că alegerile vor fi sau nu fraudate. Jegoşenia de care vorbesc se referă la momentul în care a fost dată în vileag tărăşenia(dacă este reală). Presupun că dl. Guşă n-a aflat în dimineaţa zilei de ieri de afacerea cu Siveco. Ştia sigur mai de mult şi,  dacă e aşa, trebuia s-o spună în timp util. Spunând-o în seara dinaintea alegerilor n-a făcut decât să îngroaşe rândurile celor care nu se prezintă la vot. Probabil dl Bogdan Rareş a primit în timpul emisiunii telefoane pe tema asta din moment ce era atât de enervat şi nega vehement acuzaţia susţinând în acelaşi timp că dimpotrivă, el îndeamnă oamenii să meargă la vot cu sloganul: nu pot ei fura cât puteţi voi vota.

Mai e o vorbă din popor care zice: ‘Hoţului de hoţ i-e frică’. Un anumit segment din aşichierul politic  se teme chiar atât de tare că oamenii se vor prezenta în număr mare la secţiile de vot?

Setea de putere, frica sau servirea altor interese să fie atât de mari încât nimic să nu mai conteze?

Serendipitatea, se pare,  îşi pune amprenta pe multe din acţiunile noastre. Aşa mi s-a întâmplat şi mie nu de mult.  Căutând ceva  anume pe internet am ajuns pe un forum unde am citit, printre altele, fraza asta: „Si atunci ne intoarcem la intrebarea din postarile de mai sus : – Ce se prefigureaza atat de grav in viitorul Romaniei incat se impune ca la „carma” sa ramana un vulpoi batran, harsit in atatea lupte politice ? Sa bata itzele WW3 si pe la usa noastra ?

Pe voi nu vă îngrozeşte? Pe mine, da. Mai ales că, tot din întâmplare, am citit altă grozăvie pe undeva şi poate îmi fac timp să vă povestesc într-o zi despre asta.

Deci domnilor Guşă, Bogdan Rareş &compania dacă spiritul civic este cel ce vă conduce şi vă dor ficaţii de grija faţă de acest popor trebuia să puneţi pe tapet această informaţie în timp util, repet. Aşa, n-aţi făcut decât să vă descalificaţi. În ochii mei cel puţin dar ştiu că nu vă pasă de parerea mea.

Ţinând cont de algoritmul după care se validează victoria unui candidat în alegeri – jumătate +unu din numărul celor prezenţi la vot – şi dacă vrem, uzând de acest drept, să dăm un semnal clasei politice ar trebui să mergem în număr mare la urne, să ne exprimăm punctul de vedere. La urma urmei şi spaţiul dintre dreptunghiuri este un loc unde se poate pune ştampila.

Eu nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, centru dreapta/stânga şi asta nu-i o nenorocire. Tragedia este că politicienii noştri nu sunt afiliaţi unei doctrine politice. Sunt o adunătură de oportunişti care se pot reuni sub flamura unui singur partid şi nu s-ar vedea nici o urmă de liberalism, social-democraţie sau altă doctrină.

Ei bine, eu voi merge să-mi exercit dreptul la vot.

E duminică şi în liniştea dimineţii se aud bătând clopotele.

Pentru cine bat clopotele, Mitică?

Istoria omenirii…

Dacă mă întrebaţi pe mine o să vă spun că nu înţeleg deloc, dar deloc-deloc, această secretomanie vis-a-vis de istoria omenirii, aia adevărată. Cu ce ar schimba situaţia actuală? O să aflăm că planeta a fost locuită de oameni inteligenţi cu mult înainte ca noi să fi existat? Şi care ar fi problema? Că aceşti colonizatori care au rămas în memoria colectivă ca zei şi care , se pare, îşi trimit roboţeii să vadă cum evoluează plăntuţele din sera pe care au construit-o pe Terra vor veni într-o bună zi să vadă cu ochii lor ce şi cum…  Iarăşi, care ar fi problema? Dacă vor,  vin indiferent dacă nouă ne place sau nu (mă rog, unora dintre noi) şi situaţia actuală s-ar putea schimba indiferent în ce sens dar sigur în bine pentru unii şi în rău pentru alţii 🙂 . Că oamenii ( de rând, evident) nu sunt pregătiţi pentru veşti de genul ăsta mi se pare o explicaţie cel puţin infantilă.  Datorită unor oameni de bine care nu ne consideră pe toţi idioţi avem ocazia să aflăm câte ceva, un ceva care să ne pună pe gânduri, să ne determine să vrem să aflăm mai mult şi, de ce nu, să ne pregătim pentru evenimente spectaculoase. Asta dacă spiritul războinic ce se manifestă acum în lume la cote periculoase ne va permite să trăim măcar atât cât să vedem cu ochii noştri dacă legendele sunt doar legende. Vă doresc viaţă lungă şi un sfat: deschideţi link-ul de mai jos

.https://www.scribd.com/doc/238071820/Istoria-Interzisa-a-Omenirii-Si-Conexiunea-Extraterestra-Marvin-White

 

Razboiul cosmic

“Războiul liniştit” – Paul McAuley/ traducere Nicu Gecse/editura Paladin/2014.
Din categoria S/F, subgenul space, este o lectură mai mult decât interesantă care descrie saltul făcut de civilizaţia umană respectând eterna dualitate bine-rău strâns împletită într-o ţesătură arahnoidiană din care nu vom scăpa, se pare, niciodată.
Suprapopularea, secătuirea planetei de rezervele vitale şi energetice, distrugerea echilibrului natural prin activitatea nesăbuită a omului care se vrea un mic Dumnezeu au condus spre acea apocalipsă escathologică mult invocată (în ultima vreme) cu distrugerea a tot ce omenirea realizase.
Extincţia a ocolit însă rasa umană chiar dacă a lovit-o în plex. O parte dintre oameni (şi nu trebuie să mai spunem care, în contextul actual de care nu trebuie să facem abstracţie) s-a refugiat iniţial pe Selena şi Marte. Aici au construit habitate artificiale care le-au permis supravieţuirea dar şi evoluţia. Alţii au rămas pe Terra distrusă, obligaţi să supravieţuiască în condiţiile improprii create de propria inconştienţă.
(Evenimentele se petrec la câteva sute de ani faţă de momentul catastrofic ce-a determinat distrugerea civilizaţiei umane.)
Exteriorii (cei care au colonizat Sistemul Solar – SS) şi pământenii au evoluat separat şi oarecum accelerat, forţaţi fiind de condiţiile vitrege în care erau nevoiţi să trăiască. Din fericire (sau nu) n-a fost necesar să redescopere focul şi roata având drept rampă de lansare ultimele descoperiri ştiinţifice ale momentului „0”.
Pământenii „reanimau” Terra, exteriorii teraformau planetele solide şi sateliţii giganţilor gazoşi ai SS.
Genetica şi nanotehnologia au făcut posibilă viaţa în condiţii extreme. Oamenii au fost supuşi unor modificări genetice adaptative ( pe Europa, de exemplu, generaţiile tinere aveau corpul acoperit cu blană – oamenii focă ), bacterii modificate genetic erau „minerii” exteriorilor sau furnizori de substanţe nutritive, roboţi lucrau în exteriorul habitatelor construind şi întreţinând ferme de bacterii de vid – agricultorii roboţi, speranţa de viaţă baleia undeva între 150-200ani.
Puterea descriptivă a textului asezonată cu un dram de imaginaţie te poartă într-un SS colonizat de oameni care au păstrat, în linii mari, acelaşi model de viaţă pământean.
Democraţia a fost exportată în SS unde exista o societate de tip matriarhal, rolul şefei clanului fiind acela de-a supraveghea punerea în practică a deciziilor luate de comunitate în folosul ei.
Pe Pământ se instaurează un nou model de feudalism unde cosanquinitatea îţi conferea un oarecare rang în societate, celula de bază a societăţii fiind familia (lărgită, conducătoare, dominantă) condusă de un „guru” numit „Sfântul verde”. Restul oamenilor trăiau, munceau pentru marile familii care aveau drept de viaţă şi de moarte asupra lor.
Două lumi diferite populate de fiinţe care au luat cu ele sămânţa tarelor firii omeneşti pe care au semănat-o în întreg SS.
După un prim conflict între pământeni şi exteriori, primii au luat în stăpânire Luna şi ultimii s-au împrăştiat care pe unde prin SS.
Pe Lună, pământenii aveau baze secrete în care funcţionau laboratoare experimentale unde se creau luptători de elită dar şi „ferme” de supradotaţi, cei care asigurau progresul tehnologic (cu aplicaţii militare, evident). O descriere a lor ne duce cu gandul la omuleţii verzi care ne tot vizitează de câteva decenii încoace: arătau ca nişte copii fără a fi copii, androgini, goi, palizi, lipsiţi de păr, cu piepturi late, capete mari, membre mici şi delicate.
Egoismul, mercantilismul, orgoliul nemăsurat, setea de putere absolută, dorinţa de schimbare, de autoafirmare au dus, şi de-o parte şi de alta, la eternele conflicte între generaţii dar şi între pămanteni şi exteriori. Asistăm la un război deloc liniştit.
Spiritul războinic, mai ales atunci când este cultivat, distruge tot ceea ce civilizaţia umană construieşte pentru mai binele umanităţii.
Se adevereşte astfel zicerea că „mai binele este duşmanul binelui” dar şi aceea că, plecând de la sintagma care defineşte pădurea virgină ca fiind „locul unde mâna omului n-a pus niciodată piciorul”, acolo unde „mâna omului pune piciorul”totul se transformă în praf şi pulbere, dovedindu-se că civilizaţia (umană, până la proba contrarie) dăunează grav sănătăţii universului.
Într-o lume în care domină inumanul se mai găsesc pe ici pe colo insule de normalitate dominate de efuziuni sentimentale. Cartea, de altfel, se termină evocând sacrificiul în numele iubirii chiar dacă pare-a fi o iluzie, purtătoarea speranţei salvării, salvare(de noi înşine probabil) care şi ea pare-a fi tot o iluzie.
Romanul – o distopie după părerea mea – merită citit şi pentru că zugrăveşte într-o oarecare măsură un viitor nu doar probabil ci chiar posibil.
Este o lectură plăcută, nu chiar dificilă în ciuda pasajelor în care abundă termeni tehnici.
Dacă acum trăim cumva în „1848” – ul orwellian nu văd de ce n-am arunca şi-un ochi spre viitor.
Îmi veţi spune că este doar un roman S/F şi aveţi dreptate. Eu cred că orice naraţiune, indiferent de întinderea ei, transmite un mesaj mai mult sau mai puţin criptat şi dincolo de sistemul propriu de decriptare trebuie să exite şi-o cheie universală. Romanul S/F nu este deloc doar o poveste ci un mod de-a spune multe lucruri care nu pot fi spuse altfel.
Este un semnal de alarmă? O palmă care să ne trezească la realitate? Dar pe cine să trezească? Pe mine, pe tine, pe noi care nu deţinem pârghiile puterii, care suntem exploataţii, manipulaţii, victimele colaterale de care nimănui nu-i pasă? Poate că da – dacă am găsi la timp liantul ce-ar face din noi împreună o forţă, poate că nu – dacă EI ar vrea să vadă că elementul distructiv nu alege.
Autorul poate fi şi purtătorul de cuvânt al Ocultei mondiale care ne spune în felul ăsta că, deşi mulţi, suntem prea mici şi neputincioşi ca să putem schimba ceva, că tăvălugul distrugător nu mai poate fi oprit sau, de ce nu, romanul poate fi un fragment din acel puzzle al mult invocatei disclosure prin care ni se spune că extratereştrii sunt rudele noastre din SS sau că noi am putea fi parte din „exteriorii” proveniţi de pe altă planetă din cine ştie ce colţ al Universului ai cărei locuitori au pornit la un moment dat să colonizeze cosmosul.
Indiferent cine suntem, ne urmăreşte se pare o fatalitate şi închei cu un citat din „Enstein”-ul genetician(de genul feminin) al exteriorilor lui P. McAuley, Avernus:
„ … am crezut multă vreme în perfectibilitatea minţii omeneşti, am considerat că merită să fii bun şi că fericirea nu este doar folositoare ci şi constructivă. În ultima sută de ani am construit o mulţime de societăţi bazate pe principiile toleranţei, mutualismului, raţionalismului ştiinţific şi pe încercări de democraţie adevărată. Şi pe Pământ, oamenii s-au unit în cauza comună de a vindeca marile răni produse de Răsturnare, de schimbarea climatică şi de cele doua secole de capitalism necontrolat. Am sperat să văd aceste doua promiţătoare şi demne de laudă direcţii ale omenirii unindu-se şi mergând împreună mai degrabă ca egali decât ca rivali, fiecare împărtăşind altruist ce e mai bun din abilităţile şi realizările celeilalte. În schimb, avem război.
Poate că reducţioniştii au dreptate. Minţile alese să rezolve problemele cu care se confruntau grupurile de vânători-culegători care cutreierau Africa acum 200000 de ani nu pot face faţă dificultăţilor şi stresului civilizaţiei pe care au creat-o ulterior. Suntem osândiţi de eşecul filogenezei noastre să ţinem pasul cu inventivitatea noastră. Sau poate că există un defect mai profund, ceva care este util pentru supravieţuirea genelor noastre, dar nefavorabil civilizaţiei şi fericirii individuale. Poate că pornim războaie pentru că nu putem fi altceva decăt ceea ce suntem, fiindcă adesea comportamentul gloatei este mai aproape de adevărata noastră fire decăt aspiraţiile individuale. Pentru că ne temem şi nu avem încredere în motivele şi promisiunile vecinilor noştri. Pentru că nu putem să nu râvnim ceea ce nu avem. Fiindcă suntem incapabili să uităm vechile nemulţumiri sau să depăşim tipare şi forţe pornite cândva, demult. Oare liderii răi şi nesăbuiţi conduc populaţii nevinovate la dezastru sau populaţiile îşi aleg conducători ale căror calităţi le oglindesc dorinţele? Ori noi cu toţii, buni sau răi, nu suntem altceva decât o spumă purtată pe coama uni val, neputincioşi în a-l opri sau direcţiona? Poate că istoria omenirii este istoria gloatei şi relatările de odinioară, în care eroii schimbă sau salvează lumea, nu sunt nimic altceva decât poveşti. Minciuni spuse copiilor.
….
Nu ştiu. Nu mai ştiu. Trebuie să mă gândesc la toate astea din nou, ba chiar la mai multe.”
N-ar strica să-i urmăm exemplul.
Lectură plăcută.

De la Mogul citire…

„Succesul este o probă de caracter mult mai dificilă decât eşecul.Nu toţi liderii politici sunt capabili să o depăşească.”

Uniunea Social Liberală. Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian-D.Voiculescu – volum apărut la editura RAO la mijlocul lunii iunie.
Nu poate fi o carte de căpătâi nici măcar pentru D.Voiculescu dar făcând vorbire despre evenimente trăite şi de noi, pentru că este o filă de istorie, o sursă de inspiraţie poate pentru viitori istorici, măcar din curiozitate ar trebui citită. Eu am făcut-o.
În câteva cuvinte, este o vedere din interior a genezei, chinurilor facerii, naşterii, reanimării permanente a unui făt născut aproape mort.Mărirea şi decadenţa USL.
Momentele politice şi sociale care au creat cadrul propice apariţiei acestui nonsens numit USL sunt mult cosmetizate. Modestia aureolează şi ea meritele celui care a venit cu ideea şi eforturile depuse pentru materializarea ei, de asemenea.
Ideea în sine n-a fost neapărat rea dar alianţa a murit înainte de a-şi îndeplini menirea.
După cum arată lucrurile acum nu Băsescu Traian este cel îngenuncheat de USL, dimpotrivă. Nu trebuie deci să nu acceptăm adevărul conţinut în această frază: „ …administrarea matură a unui succes este infinit mai dificilă decât obţinerea sa.”
Pe final face câteva referiri şi la imaginea sa publică, aceea construită de rivalii politici şi nu numai spunând o frază cu iz de adevăr general valabil: „Într-o ţară a contrastelor în care majoritatea trăieşte sub standardul european al sărăciei, societatea are nevoie de vinovaţi şi execuţii publice care să mai descarce tensiunea generală.”
Nu ne imaginăm acum că D.Voiculescu ar fi întruchiparea unei fecioare neprihănite dar nu ăsta e subiectul discuţiei. Ştie să măsoare pulsul vieţii politice de pe plaiurile mioritice – părerea mea.
Merită citită mai ales că poate fi achiziţionată doar cu 7lei(+Jurnalul Naţional) dar, necitind-o, nu-i vreo mare pierdere.

„Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta.”

Eminescu

Se împlinesc 125 de ani de la moartea/uciderea lui EMINESCU.

Mihai Eminescu
n. 15 ianuarie 1850-d. 15 iunie 1889
Data naşterii controversată:
– în registrul membrilor societăţii “Junimea”- 20 decembrie 1849, dată scrisă de poet cu propria sa mânuţă.
– în documentele gimnaziului de la Cernăuţi- 14 decembrie 1849, după declaraţiile proprii sau ale familiei.
– din registrul de botez al Bisericii Domnești din Botoșani- 15 ianuarie 1850. Dată confirmată de una dintre surorile sale care susține că locul nașterii este satul Ipotești.
Nu asta este neapărat important dar dacă ne gândim că la ortodocși ceremonia botezului are loc la 30 zile de la naștere, mai veridică pare data de 20 decembrie 1849 declarată de poet.
Părinții săi, din cauza atrocităților la care erau supuși românii din Transilvania de către autoritățile austro-ungare, s-au refugiat în Moldova, zona Botoșanilor. Era deci originar din Transilvania. Poate de aici cerbicia cu care a susținut drepturile românilor transilvăneni și lupta, dusă cu mijloacele gazetărești, pentru eliberarea Ardealului și readucerea acestuia în granițele firești ale României.
Făcând o paranteză, denigratorii și trădătorii României din toate timpurile, inclusiv din vremurile noastre – și nu sunt deloc puțini – nu-și au rădăcinile în acest pămant. Altfel nu înțeleg cum poate cineva să contribuie cu seninătate și mult zel la dispariția de pe harta lumii și din memoria urmașilor a vetrei strămoșești.
N-ar trebui, așadar, să uităm că:
„Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor” (Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Apus de Soare”). Și putem înlocui fără teamă Moldova cu România.
Nu există aici un adevăr valabil şi pentru realitatea zilelor noastre?
“Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”. – M.Eminescu.
A urmat primii ani de școală la Cernăuți fără să finalizeze niciodată cursurile vreunei școli. A fost însă un autodidact care și-a alimentat setea de cunoaștere departe de îndoctrinarea școlară. Și atunci ca și acum aveai nevoie de un certificat de absolvire ca să ocupi un loc de muncă, să obții venituri ca să te poți întreține că nimeni, geniu sau cretin, nu trăiește cu aer. (Deh, întotdeauna au contat hârtiile și nu cunoștințele reale.)
În 1865 a solicitat pașaport pentru trecerea în Bucovina după încercări repetate de-a se înscrie, pentru finalizarea cursurilor, la gimnaziul din Botoșani sau de-a obține o bursă de studii din partea Ministerului Învățământului din București și urmează, ca privatist, cursurile la Cernăuți unde se ocupă și de biblioteca profesorului său Aron Pumnul, cel care a tipărit (la Viena) prima istorie a literaturii române în texte – Lepturariu Românesc.
Debutează în ianuarie 1866, la moartea profesorului de limba română de la gimnaziul din Cernăuți, cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, publicată în broșura ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” – avea 16 ani.
Publică apoi în revista ”Familia” din Pesta, condusă de Iosif Vulcan, poezia ’De-aş avea’. La sugestia acestuia îşi schimbă numele din EminOVICI în EminESCU.
(Prin 1873 când Biserica din Bucovina – provincie în Imperiul austro-ungar – a trecut de sub jurisdicţia Mitropoliei de la Iaşi sub cea a Mitropoliei Ortodoxe de la Karlowitz, a urmat o invazie de preoţi sârbi care au trecut la slavizarea/sârbizarea numelor româneşti, înlocuind terminaţia „escu” a patronimelor cu terminaţia „ovici”.)
Ca sufleor şi copist de roluri la diferite trupe de teatru (Fanny Tardini-Vladicescu, Iorgu Caragiale, Matei Millo, Mihail Pascaly), Eminescu a colindat ţara în lung şi-n lat, ocazie de-a cunoaşte prin contact direct, poporul, limba, obiceiurile, realităţile româneşti ce-au reprezentat pietrele de temelie ale ideii de unitate naţională pe care a susţinut-o în întreaga sa activitate jurnalistică (în special) şi literară, pe altarul căreia a şi murit de fapt.
Chiar dacă n-a absolvit, cu patalama, cursurile vreunei instituţii de învăţământ superior, germenele geniului înnâscut l-a purtat spre cele mai bune universităţi ale vremii (Viena, Berlin) unde a urmat cursuri de filozofie, istorie, economie, drept,  frecventând nu doar amfiteatrele ci mai ale bibliotecile universitare.
Cunoaşte în această perioadă personalităţi ale vremii şi viitoare personalităţi alături de care activează în diferite societăţi culturale (România Jună-Viena, Junimea-Iaşi) şi publică, uneori fără semnătură, în Curierul de Iaşi, Convorbiri literare, până în 1877 când, stabilindu-se în Bucureşti, ca redactor apoi ca redactor şef la „Timpul”- ziarul partidului Conservator – s-a dedicat gazetăriei, desfăşurând o prodigioasă activitate publicistică din postura unui fin observator al societăţii şi un critic acerb al realităţii politice a vremii ceea ce l-a transformat în „persona non-grata” pentru patentaţii zilei care au recurs la cele mai mârşave metode de a-l scoate din scena socio-politică şi din cea a vieţii, în final, păgubind acest popor (care nu-l merită, până la urmă) de-o lumină călăuzitoare, de cel care, pătruns de ideea unităţii naţionale, a căutat s-o trezească şi s-o menţină vie în inimile şi conştiinţa românilor.
A fost acuzat de antisemitism, spunându-se că antisemitismul său a stat la baza ideologiei Mişcării legionare, deşi fundamentul antisemitismului eminescian era unul economic şi social.
E ceva greşit aici?
„Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea desvolta ca popor românesc, decât păstrând drept baze pentru desvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de altă părere, s-o spună ţării. Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, desbrăcându-ne de dânsa prin străine legi şi străine obiceiuri.” (Reacţionarismul partidului conservator – „Timpul”, noiembrie1879).
Sau aici?

„Trecerea bogăţiilor din mâinile românilor în mâinile jidanilor nu însemnează numai aservirea economică a românilor şi nu numai aservirea politică, – pentru că cine nu are libertate economică, nu are libertate politică – ci însemnează mult mai mult: o primejdie naţională care macină însăşi puterea noastră ca număr. În măsura în care ne dispar mijloacele de subzistenţă, în aceeaşi măsură, noi, românii, ne vom stinge de pe pământul nostru, lăsând locurile noastre în mâinile populaţiei jidăneşti, al cărei număr creşte pe zi ce merge. Deci cine stăpâneşte oraşele, stăpâneşte posibilităţile de a se adăpa la cultură (…) Dar nu numai atât, în oraşe şi în şcoli, o naţie îşi împlineşte misiunea ei culturală în lume. Cum este posibil ca românii să-şi poată împlini misiunea lor culturală prin glasuri, prin condeie, prin inimi, prin minţi jidăneşti? În sfârşit, oraşele sunt centrele politice ale unei naţii. Din oraşe se conduc naţiile. Cine stăpâneşte oraşele, are direct sau indirect conducerea politică a ţării. Cine stăpâneşte oraşele, stăpâneşte şcolile şi cine stăpâneşte şcolile, mâine stăpâneşte ţara.” (http://www.miscarea.net/p3.html – C.Z.Codreanu, Pentru legionari).
Sau aici?
“Soluţii cu tentă antisemită întâlnim şi la ideologii mişcării de dreapta. Pentru micşorarea numărului evreilor din şcoli şi universităţi, încă din 1920, de pe vremea apartenenţei la Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza, viitorul nucleu al Mişcării Legionare a propus o moţiune rectoratului Universităţii din Iaşi, al cărei punct principal era introducerea conceptului numerus clausus pentru studenţii evrei, admiterea lor în cadrul învăţământului superior urmând să se facă pe baza procentajului etnic: „Dar cine sunt elevii şi studenţii de astăzi? Elevii şi studenţii de azi sunt profesorii de mâine, medicii de mâine, inginerii de mâine, magistraţii de mâine, avocaţii de mâine, prefecţii de mâine, deputaţii de mâine, miniştrii de mâine, cu un cuvânt, conducătorii de mâine ai neamului în toate domeniile de activitate. Dacă elevii de astăzi sunt 50%, 60%, 70% jidani, mâine în mod logic vom avea 50%, 60%, 70% conducători jidani ai acestui neam românesc. Se mai poate pune problema dacă un neam are dreptul să-şi limiteze numărul străinilor la universităţile sale?” (http://www.miscarea.net/ p3.html – C. Z. Codreanu, Pentru legionari). Însă tot el recunoştea mai târziu că „această formulă nu va rezolva aproape nimic, căci ea se ocupă de respectarea proporţiilor, dar nu atacă proporţia în sine”, astfel eliminându-se efectul, nu cauza.”

(Să ne uităm la eşichierul politic şi apoi să dăm cu piatra.)
Antisemitismul, chiar şi atunci când nu exista ideea holocaustului, a fost considerat o crimă de neiertat. Acum când există, negarea lui constituie infracţiune sub incidenţa legii, pasibilă de pedeapsa cu închisoare.
A fost acuzat c-ar fi mason, tocmai el care înfiinţase “Societatea Carpaţi”- ce promova interese opuse francmasonilor.
Călăul său n-a fost altul decât cel care, la începutul anilor 1870, îl numea ”poet în toată puterea cuvântului”, recunoscându-I meritele poetice – T. Maiorescu, executorul ordinului primit de la P.P. Carp, cel care negocia cu Tripla Alianţă(Austro-Ungaria, Germania, Italia) un tratat secret prin care România urma să renunţe la orice drepturi/pretenţii asupra Ardealului.
Este dificil, mai ales astăzi, într-o ţară care-şi reneagă sistematic istoria şi valorile, să înţelegi şi să judeci personalitatea complexă şi valoarea acestui monument de românism, a geniului nu pustiu ci pustiit de mercantilismul puterii.
Există astăzi un curent antieminescian care-i acuză pe eminescologi că practică un cult al lui Eminescu, comparabil cu al lui Ceauşescu iar H. Patapievici nu ezită să spună:
“Eminescu este cadavrul nostru din debara de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Europa”
Chiar aşa, domnule patapievici?
EMINESCU SĂ NE JUDECE…

Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii Ź-
„Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea III”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

http://youtu.be/HLVhaIQSxq4

 

Previous Older Entries

Cele mai multe clicuri

  • Niciunul
CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

POETICEŞTI

,,prin cuvânt nu creăm numai lumi noi, ci ne zidim pe noi înşine. cuvântul posedă însuşiri autodemiurgice." - LUCIAN BLAGA

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

De vorba cu mine insami

De vorba cu mine insami

Ficțiuni.ro

Revistă de ficţiune - literatură și arte vizuale

GETIC

De vorba cu mine insami

valeriu dg barbu

© valeriu barbu

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Litere Stacojii

Un blog pe teme diverse...

blogul unui concitadin

" normalul nu este ceva la care să aspiri , este ceva care să fugi " - Jody Foster

Dorian`S Blog Suburbia iBraila

O soțietate fără prințipuri carevasăzică că nu le are

Povestoteca SF

Povești de adormit copiii și trezit adulții

Blog de intelectual ratat

Trezi-s-ar patriotismul în voi…

Gazeta SFGazeta SF | Gazeta SF

De vorba cu mine insami

Assassin CG

Clientu' de azi, victima de maine